Situația la echipa de rugby CSA Steaua continuă să fie explozivă. ProSport a anunțat marți că 11 rugbyiști din lot, mare parte din ei fiind jucători de bază, au fost vizați de restructurare, deși contractele lor nu au ajuns la scadență.
Lor li s-au adăugat în zilele trecute alții: Davit Abashidze, Heinrich Cronje și Sioeli Lamaa, ultimul refuzând să accepte un salariu net inferior.
Lui Dragoș Ser și Cristi Boboc, rugbiști de lot național, li s-au propus prelungirea, dar cu salarii mai mici și nu au acceptat. E o chestiune de timp până vor semna cu o altă echipă.
Propunere de micșorare a salariului au primit și Damian Strătila, Tudor Butnariu și Gaga Arabuli, care nu au de gând să accepte.
Conducerea din Ghencea vrea să să înregimenteze un antrenor străin dispus să formeze o echipă de la zero, formată în mare parte din jucători din afara țării. Ca soluție de rezervă, pe listă mai este Mihăiță Lazăr, fost jucător la Timișoara.
Rugbyștii ar fi reproșat conducerii, în discuțiile vizavi de salarii, că de când secundul Viorel Lucaci a plecat la lotul național pregătirea nu a mai fost la același nivel. De aici s-a ajuns ca echipa să nu performeze și să piardă titlul.
ProSport a scris încă de marți că au fost vizați de restructurare sportivii Florin Bărdașu, Florin Surugiu, Alexandru Savin, Andrei Toader, Vlad Popa, Daniel Plai, Chibuwe Ngoni, Nkosikhona Masuku, Nailago Waisea, Rossouw Jan și Tangimana Fonovai.
Interesant este că mulți dintre aceștia încă mai aveau contract cu clubul, motiv pentru care sunt dispuși să își caute dreptatea în instanță, întrucât acordurile scrise nu pot fi denunțate unilateral fiind invocat obiectivul.
Decizia vine ca urmare a ocupării locului 4 la final de sezon, poziție care a nemulțumit total conducerea, în contextul în care obiectivul a fost cucerirea titlului. Sâmbătă, în Ghencea, Steaua fost învinsă în play-off-ul Ligii Naționale de către SCM Timișoara, scor final 8-26.
Pilierului Vasile Bălan i s-a propus un salariu mult inferior, însă nu are de gând să-l accepte, fiind dezamăgit de hotărârea managementului de a reconstrui echipa, în timp ce Hinckley Vaovasa e decis să nu prelungească înțelegerea ca urmare a modului în care au fost tratați colegii.
Conducerea militarilor s-a speriat și e posibil să rămână fără niciunul din cei enumerați. Sperau ca mulți să rămână pe un salariu mai mic, dar unitatea tuturor creează frisoane la nivelul conducerii secției de rugby CSA Steaua.
Steaua București a jucat sezonul trecut finala campionatului, dar a pierdut 15-22 cu Știința Baia Mare. În schimb, roș-albaștrii au câștigat Cupa României, 25-23 cu RCM Timișoara, în ultimul act. Acest szon a fost un eșec total.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER